„Vânt slab” de Andrei Tarkovski | Partea I

Scenariul „Vânt slab”, adaptat după romanul „Ariel” de Aleksandr Beleaev, a fost scris de Andrei Tarkovski între anii 1970 – 1972, împreună cu scenaristul și scriitorul Friedrich Gorenstein. După episodul ostil la adresa regizorului Tarkovski, implicit a filmului său „Andrei Rubliov” (1966), marele regizor ajunge, din dorința de a supraviețui, să colaboreze cu diverse studiouri din URSS. (Așa ajunge să colaboreze și în Republica Moldova…) Scenariul „Vânt slab”, care a purtat mai multe nume în fază de creație, printre care „Renunțarea”, a fost o comandă din partea Studioului cinematografic din Republicile Kazahstan și Uzbekistan. Întrucât scrierea scenariului și implicarea lui Tarkovski au fost deosebite, acesta renunță la colaborare în cele din urmă. (Dacă se privește cu atenție ce au făcut alții din scenariile sale, ne dăm seama de ce aceste refuzuri…) Povestea adaptată după romanul „Ariel” se desfășoară la începutul secolului al XX-lea și cuprinde drama unui tânăr ieșit din rândurile unei mănăstiri catolice; acesta surprinde în egală măsură problemele crizei spirituale din Europa, problemele industrializării și modernizării lumii. Asistăm și de această dată la geniul regizorului rus de a interpreta o operă literară științifico-fantastică într-o poveste filmică personală de excepție! Tarkovski îi vedea în distribuție: în rolul zburătorului pe Aleksandr Kaidanovski (Filip), în rolurile oamenilor de știință pe Aleksandr Mișarin (Klaf) și pe Jüri Järvet (Dekker), iar în rolul călugărului nebun pe Anatoli Solonițîn (O. Grigorius). Dacă Andrei Tarkovski ar fi realizat acest scenariu în peliculă, cu siguranță am fi privit astăzi o altă capodoperă cinematografică!

Într-o chilie nu prea mare doarme un călugăr. E noapte cu lună plină, iar umbre clare se plimbă pe podea şi pereţi. De-odată se aude o bătaie, dar nu în uşă, ci în tavanul chiliei! Călugărul tresări! Brusc, deschise ochii şi auzi un zgomot puternic dincolo de geamuri! Vântul sufla cu putere în toate direcţiile! Speriat, călugărul îşi duse palmele peste față, dar cineva îl strânse cu putere de încheietura mâinii! Tremurând tot, deschise ochii! În faţa lui era Iisus! Acesta îl ţinea de mână! Călugărul spuse ceva în șoaptă, dar buzele lui se mişcau fără ca vreun cuvânt să prindă glas! În acea clipă, un fulger neînsoțit de zgomot apăru de nicăieri şi lumină chilia! Călugărul căzu pe spate! Afară, dincolo de fereastră, se aşternu liniştea, iar pe cer se ivi luna… Călugărul se ridică şi se aşeză pe pat, lăsându-şi picioarele goale pe podea. Nu se putu linişti mult timp! Speriat, se sculă și îşi puse apă din urcior și bău o cană dintr-o răsuflare.

Dincolo de pereții mănăstirii se vede o poiană cu iarbă aspră pe care se înălță măslini argintii. Aici este răcoare de la râul ce curge în apropiere. Mai departe, spre linia orizontului, se întinde o câmpie uscată scăldată acum de răsăritul soarelui și înconjurată de munţi roșiatici. Doi oameni stau pe iarbă. Unul este uscăţiv cu trăsături aspre, celălalt dimpotrivă gras, trăsăturile fine aproape că-l făc să pară un om bun la suflet. Uscăţivul se numește Dekker, iar grasul Klaf.

– Ce faceți, dormiți?! strigă uscăţivul, ridicându-se într-un cot.