Scenariul „Vânt slab”, adaptat după romanul „Ariel” de Aleksandr Beleaev, a fost scris de Andrei Tarkovski între anii 1970 – 1972, împreună cu scenaristul și scriitorul Friedrich Gorenstein. După episodul ostil la adresa regizorului Tarkovski, implicit a filmului său „Andrei Rubliov” (1966), marele regizor ajunge, din dorința de a supraviețui, să colaboreze cu diverse studiouri din URSS. (Așa ajunge să colaboreze și în Republica Moldova…) Scenariul „Vânt slab”, care a purtat mai multe nume în fază de creație, printre care „Renunțarea”, a fost o comandă din partea Studioului cinematografic din Republicile Kazahstan și Uzbekistan. Întrucât scrierea scenariului și implicarea lui Tarkovski au fost deosebite, acesta renunță la colaborare în cele din urmă. (Dacă se privește cu atenție ce au făcut alții din scenariile sale, ne dăm seama de ce aceste refuzuri…) Povestea adaptată după romanul „Ariel” se desfășoară la începutul secolului al XX-lea și cuprinde drama unui tânăr ieșit din rândurile unei mănăstiri catolice; acesta surprinde în egală măsură problemele crizei spirituale din Europa, problemele industrializării și modernizării lumii. Asistăm și de această dată la geniul regizorului rus de a interpreta o operă literară științifico-fantastică într-o poveste filmică personală de excepție! Tarkovski îi vedea în distribuție: în rolul zburătorului pe Aleksandr Kaidanovski (Filip), în rolurile oamenilor de știință pe Aleksandr Mișarin (Klaf) și pe Jüri Järvet (Dekker), iar în rolul călugărului nebun pe Anatoli Solonițîn (O. Grigorius). Dacă Andrei Tarkovski ar fi realizat acest scenariu în peliculă, cu siguranță am fi privit astăzi o altă capodoperă cinematografică!
(Partea I, click aici.)
Se făcuse deja dimineață, iar soarele era pe cer. Ceața se întindea încă deasupra râulețului aproape secat, iar pământul la umbră era răcoros. Într-o curte îngustă se perindau curcanii, și pe sârme se uscau rufe. La masa aranjată deja pentru micul dejun, sub un copac stăteau o femeie de vreo 40 de ani și o tânără foarte frumoasă.
– Samuel! strigă femeia, încruntându-se. Mai ai mult?! S-a răcit mâncarea!
Din casă ieși grăbit capul familiei, un omuleț rotofei în palton.
– Citeam ziarele, spuse el. Iartă-mă, te rog! Acesta se aplecă să-și sărute soția…
– Te rog, spuse ea îndepărtându-se, nu mai fuma țigările astea îngrozitoare!
– Da, da, chiar mă doare în gât de la ele, spuse el așezându-se la masă și trăgându-și farfuria cu terci.
– Mănâncă, îi spuse soția. S-a răcit!
Un timp la masă domni tăcerea. Soția și fiica se duseră după plăcinta dulce. Stăpânul casei, căzut pe gânduri, își bea cafeaua mușcând din când în când dintr-un sandviș și aruncând câte o privire pe drumul ce se întindea de-a lungul râului. În depărtare, pe deal, se vedea mănăstirea înconjurată de verdeață. Pe drum apăru o siluetă în haine bisericești. Samuel își ținea în mână ceașca de cafea nebăută și privea cu interes cum se apropia aceasta. Era Filip.