Întorcându-mă din Armenia, unde mi-am filmat lucrarea de diplomă „Kilometri de piatră”, i-am surprins pe Tarkovski și pe Koncialovski lucrând la „Andrei Rubliov”. De fapt, ideea de a crea un film despre marele iconar rus îi aparține lui Vasilii Livanov, un actor strălucitor și un binecunoscut regizor. Acesta, cu fața lui de icoană, visa să joace chiar rolul lui Rubliov și, la o întâlnire cu Andrei Koncialovski, i-a dezvăluit intențiile. Însă nu a bănuit că ideea, odată ajunsă în mâinile „celor doi Andrei”, nu se va mai întoarce la el niciodată! Întâmplări ca acestea nu trec așa pur și simplu: la restaurantul Casei Centrale a Literatorilor, între Tarkovski și Livanov a avut loc un duel – o luptă corp la corp, ușoară, dar cu suflet!
Oare aici a început epopeea mistuitoare a lui „Andrei Rubliov”?
Cât despre soarta mea (sunt nevoit, în cursul povestirii despre Tarkovski, să vorbesc și despre mine însumi), am urmat drumul propriu: chiar dacă am fost regizor angajat la „Mosfilm”, mi-a fost dificil să obțin filmarea la studio. Lucrarea mea de diplomă, în două părți, nu poate fi numită una de succes. Într-o conversație privată cu Biț, directorul uniunii, am aflat că Pîriev nu are de gând să-mi accepte filmarea. Dezolat, meditam la ce să fac în continuare, atunci când de la Chișinău a venit directorul studioului Leonid Grigorievici Mursa. Acesta căuta un regizor pentru o filmare după un scenariul semnat de Gheorghe Malarciuc. Întâi s-a dus la profesorul Mihail Ilici Romm. Romm i-a spus: „I-am avut ca studenți pe Gordon și Tarkovski, amândoi sunt interesanți, dar încă nu știu care dintre ei este mai bun. În momentul de față, Tarkovski este ocupat, el filmează o peliculă, iar Gordon este liber.” Am aflat despre aceste cuvinte rostite de Mihail Ilici mult mai târziu și am apreciat atitudinea lui îngăduitoare față de mine, precum și iscusința de a-și „vinde” discipolii, ca aceștia să nu rămână mulți ani în calitate de asistenți sau fără serviciu.
Așa am început să lucrez la Studioul Moldova-Film și am filmat prima mea peliculă de lung metraj sub titlul „Ultima noapte în rai” cu Elena Kuzmina în rolul principal. Nu vreau să compar lucrarea mea modestă cu „Copilăria lui Ivan” în regia lui Andrei Tarkovski, însă ele aveau ceva în comun: amândoi ne-am implicat în filmări cu buget limitat, eșuate de către regizorii anteriori. Cred că am confirmat speranțele direcției studioului de la Chișinău, deoarece îndată am fost invitat pentru a filma următoarea peliculă „Serghei Lazo”. Și nici nu am putut bănui că mă voi întâlni din nou cu Tarkovski în cadrul acestei filmări! Aș vrea să povestesc despre ea mai în detaliu.
Serghei Lazo, moldovean și aristocrat de origine, participant și erou al războiului civil, tânăr comandant al Armatei Roșii, a fost ars de către japonezi în focarul unei locomotive la vârsta de 27 de ani. Filmul despre el a fost pe lista studioului moldovenesc.
La început l-au implicat pe Valeriu Gagiu – scenaristul filmului „Omul merge după soare” în regia lui Mihail Kalik, cu operator Leonid Derbeniov – poetic, proaspăt, extrem de expresiv. Sperau că și filmul despre Serghei Lazo va aduce un suflu nou în genul canonic. Însă, Gagiu, până la urmă, nu a scris niciun scenariu, iar eu am pierdut un an așteptând. Atunci lucrul a fost preluat de Gheorghe Malarciuc, scenaristul filmului meu anterior. Am început să studiem materialul istoric și biografic, am călătorit de-a lungul drumului de luptă al eroului din Moldova prin Siberia – Krasnoiarsk, Cita, Ulan-Ude și alte orașe – până la Vladivostok. Desigur, am vizitat și Stația Lazo, locul unde a pierit eroul nostru. Au trecut aproape doi ani, scenariul a fost rescris de două ori, dar mai aveam mult până la final! Așadar, am avut timp pentru a mă întâlni cu Andrei!
