Iată că a venit vremea să vă povestesc mai în amănunt despre Maria Ivanovna, soacra mea (mama lui Andrei Tarkovski). Mă tem și mă neliniștesc că acestei sarcini nu-i voi face față, însă voi încerca. Am locuit împreună cu Maria Ivanovna timp de 21 de ani. Îmi este imposibil să o caracterizez într-un cuvânt… A fost un om foarte interesant, profund, și fără îndoială, unic! Trebuie să spun că am simțit cumva că ea nu era încântată de căsătoria mea cu Marina (sora lui Andrei Tarkovski). A trebuit să locuim împreună ani buni cu Maria Ivanonva să o privim și să o înțelegem altfel!
Trăind ca o singură familie, treptat și firesc descoperi lucruri despre viața rudelor soției. Încă de pe când trăia soacra mea, eu știam de copilăria ei în Maloiaroslaveț, de studiile de la Moscova la cursurile de literatură (forma Institutului de Literatură al acelei vremi), unde au studiat viitorii poeți și scriitori: Arseni Tarkovski, care i-a devenit soț, Maria Petrovîh, Natalia Baranskaia, Daniil Andreev ș.a. Nașterea celor doi copii, Andrei și Marina, a pus-o în fața unei alegeri: ori se ocupă de literatură, ori crește copiii. Și-a dat viața, sufletul, rațiunea și meseria – totul – copiilor! După aceea a avut loc divorțul… De cât tact sufletesc trebuie să dai dovadă ca să menții iubirea copiilor pentru tatăl lor, pentru faptul că el trăia într-o altă familie, pentru versurile lui, cunoscute lor din copilărie. Maria Ivanovna nu s-a mai măritat. După aceea au urmat războiul, scrisorile de pe front, așteptarea veștilor… Și mai multe au ieșit la iveală pentru mine când Maria Ivanovna a murit… Am aflat multe despre ea din memoriile Marinei…
Dar acum mă întroc la anii în care am locuit împreună și încep de la un simplu lucru: mi s-a născut fiul, Mihail. Regula ca în fiecare an copiii să fie duși la casa de vacanță a înființat-o însăși Maria Ivanovna și a îndeplinit-o cu strictețe pe perioada întregii ei vieți. În fiecare început de primăvară își lua la ea cizmele de cauciuc, în caz că plouă, pelerina de ploaie și câteva pachete de țigări marca „Sever”. Dacă sunt cinci-șase pachete, înseamnă că s-a pregatit să meargă departe pentru câteva zile. În toată această treabă de vilegiatură, pentru Maria Ivanovna erau importante câteva principii. În primul rând, locul trebuie să fie curat, după cum spunea ea, „nu murdar”; în al doilea rând, să fie neapărat pe râu, unde copilul să învețe să înoate, să nu-i fie frică de apă, mai ales dacă acesta este băiat. Era necesar să verifice împrejurimile în ceea ce privește vecinii, ca nu cumva printre ei să fie bețivi violenți. Exigențele erau în special interioare, nu erau rostite niciodată cu voce tare și, ferească Domnul, nu se făceau cunoscute direct. Maria Ivanovna a fost un experimentat „agent de informații”, închisă în sine, nicio întrebare în plus! Casa de vacanță se închiria întotdeauna numai la țară. Doamne ferește să fie într-un orășel de vacanță! În Rusia, sătenii sunt mai diferiți, ei sunt mai curați și mai ordonați decât locuitorii orășelelor, cu modul lor de viață pe jumătate orășenesc. De aceea relațiile dintre oameni sunt mai simple și viața e mai liniștită. Parcă și văd cum foarte demn ea discută cu voce joasă cu băbuțele din sat, foarte delicat punând întrebări, ușor răspunzând la o glumă. Ea întotdeauna avea și foarte repede câștiga încredere deplină în sine. O invitau în casă, beau ceai, îi propuneau să nopteze.
Erau sate cunoscute: Ignatievo deasupra Tucikovului din regiunea Moscovei, cunoscut încă de dinainte de război, nu e nevoie să căutăm și Ladîjino deasupra Tarusei, în regiunea Kalujskaia. Însă viața e schimbătoare, circumstanțele – trecătoare. Iată că am fost nevoiți să căutăm noi locuri, din când în când Maria Ivanovna lua cu ea chiar și o hartă geografică. Câteodată să ajungi la țară îți trebuiau zile și nopți – adică pentru casa de odihnă – și pot să spun că era cu toate facilitățile: tren local, zăpușeală, înghesuială, autobuze arhipline, mai departe – camioanele de ocazie… Însă câteodată drumul era foarte plăcut, de la gara fluvială, de la Moscova, la vapor, apoi pe canal până la Volga și până la orășelul Mîșkina. Acolo – transbordarea cu șalupa, intri în afluentul Volgăi – pe râul Iuhot și, nimerești într-un loc fermecător! Însă ești nevoit să pierzi ziua întreagă pe drumul ăsta! Mai târziu, când am început să lucrez și au început să apară banii, eu am comandat o mașină de la Studioul Mosfilm, iar asta era deja o altă treabă, un alt confort! Apropo, Andrei Tarkovski nu a avut niciodată propriul său automobil!
Dar să ne întoarcem la locurile de basm… Și iată că vine dimineața, iar tu ieși pe cerdacul casei… Vine momentul beatitudinii absolute și pure de la acel peisaj, ce-l vezi dinaintea ochilor tăi! Vâlceaua jilavă înoată ușor în rouă și se afundă acolo unde se învolburează râul limpede. Pe malul drept, se înalță muntele acoperit de o pădure de pini! Rotește-ți privirea – în jur păduri, dumbrăvi… Casa stă pe un deal – de acolo și măreața panoramă cu nori cumulus, care se ondulează deasupra crângului, și iată albastrul fără de sfârșit al pădurilor! Doar exclami, ca pentru sine: „Ei, Maria Ivanovna! Ce mai bandit!”. Iar Maria Ivanovna, spune după aceea: „Zmeul-zmeilor, pe mine nu mă mișcă astea! Astea-s prostii! Pentru mine e important ca intrarea să fie separată și vaca în casă!…” Dar eu nu o credeam! Nu o credeam nici în ruptul capului!
