Peste câțiva ani, aici, pe Kamennostrovskij Prospect, în fosta grădină „Akvarium”, a fost creată o nouă fabrică de cinema, devenită mai târziu renumitul studio de cinema „LENFILM”! 28 decembrie 1895 este data când, la Paris, în cafeneaua de pe bulevardul Capucinilor, frații Auguste și Louis Lumière au început prezentarea cinematografului lor, având un succes neobișnuit. Această dată a intrat în istorie, ca ziua de naștere a cinematografului mondial. Despre noua atracție pariziană s-a aflat repede în capitalele europene, iar aparatele fraților Lumière cu ajutorul cărora se puteau fotografia și rula filme, deja au apărut în luna februarie a anului viitor, la Londra, Bruxelles, în luna aprilie – la Berlin, în luna mai – la Viena, Petersburg, Moscova, apoi la Madrid, iar către sfârșitul anului, o nouă invenție a ajuns în țări precum Japonia, India, Australia, Egipt ș.a.
Primul spectacol cinematografic a avut loc la Petersburg, în data de 4 mai 1896, la grădina de vară „Akvarium” de pe Kamennosrovsskij Prospekt. Această prezentare n-a fost special organizată; Filmele fraților Lumière au fost alese doar pentru un timp de zece minute și au fost vizionate de către public în antractul unui spectacol muzical. S-au păstrat mărturii despre faptul că acestea au fost scurte filme documentare, ce au avut deja succes în Europa: „Ieșirea muncitorilor din fabrică”, „Distrugerea zidurilor” și renumitul film „Sosirea trenului”. Publicul petersburghez era în extaz!
După câteva zile, primul spectacol cinematografic a avut loc la Moscova, iar în vara aceluiași an, filmele fraților Lumière au fost vizionate la un bâlci (iarmaroc), situat mai la marginea orașului. Anume acolo, a văzut scriitorul Maxim Gorki cinematograful, despre care ne-a lăsat o descriere amănunțită a impresiilor sale: „Ieri, am fost în imperiul umbrelor… Acolo nu există nici sunete și nici culori. Acolo totul este cuprins într-un singur ton de lumină… Aceasta nu este viața, ci umbra vieții… Și unde nu e mișcare, ci umbra lipsită de zgomot a mișcării.”
După concluziile impresiilor sale, scriitorul proorocește: „Această născociri (invenție), va avea o largă răspândire și popularitate! Bineînțeles, având în vedere uimitoarea sa originalitate”, dar totodată trage și o concluzie îngrijorătoare: „Mai înainte de a sluji științei și a ajuta la desăvârșirea oamenilor, cinematograful vom vedea că servește târgurilor marginale și ajută la popularizarea dezmățului și a imoralității…”
În același an, 1896, prezentarea filmelor fraților Lumière a început la primul cinematograf petersburghez de pe Nevskij Prospekt, la nr. 46. În primii ani, în Rusia, spectatorii puteau vedea numai filmele străine, în majoritate franțuzești. Chiar francezii, preocupați de popularitatea invenției lor, au început să filmeze subiecte din viața rusească. Astfel, deja în anul 1896, operatorii francezi au filmat încoronarea lui Nicolae al II-lea, apoi au început să apară filme despre cazacii de pe Don, despre partidele de pescuit la Astrahan (pe Volga și afluenți), despre extragerea petrolului la Baku, despre vizitele conducătorilor țărilor străine, despre manevrele de luptă ș.a. S-au făcut încercări de a turna și filme artistice cu tematică din istoria Rusiei și în acest scop, actorii francezi s-au travestit cu vechi costume boierești rusești.
În anul 1907, la Petersburg, a apărut „Primul atelier cinematogrfic – A. O. Drankov”, al cărui proprietar, jurnalistul și fotoreporterul rus Aleksandr Osipovici Drankov a încercat să organizeze o producție proprie de filme. Drankov era cunoscut la Petersburg, și până la această apariție, ca fotoreporter l-a filmat cu succes pe țarul Nicolae al II-lea. Acestuia i s-a conferit denumirea de „Începătorul și furnizorul Măreției Împărătești” și a lucrat ca jurnalist pe lângă Duma de Stat. El a început noua afacere cu o reclamă zgomotoasă: „Primul atelier cinematografic din Rusia!”, „La noi se produce pelicula cinematografică!”, „Evenimentele Rusiei și ale împrejurimilor!”, „Imagini din lumea orașelor și a satelor!” Filmele din atelierul lui Drankov se vindeau cu indicația metrajului (de ex.): „Înmormântarea solemnă a Prof. Ciuprov într-o imensă afluență de oameni” – 120 m, 72 rubl., „Imaginea Moscovei și a Kremlinului moscovit” – 153 m, 91 rubl. și 80 kop., „Întrevederea Țarului cu Regele Eduard al Angliei” – 500 m., 180 rubl.
Aspirând la locul întâi, având în vedere concurența cu creatorii europeni de pelicule cinematografice, Drankov se mândrea cu faptul că avea acces la palatul Țarului, dar și în mahalalele sărăcăcioase orășenești. Neținând seamă de interdicția scriitorului Lev Tolstoi de a fi filmat, Drankov s-a pus pe filmări la Iasnaia Poliana, ba mai mult, a îndrăznit să declare în auzul tuturor, că marele scriitor este de acord să scrie pentru el un scenariu!
Pentru prima oară în Rusia, Drankov a încercat să facă și filme artistice. La început, el s-a orientat asupra tragediei „Boris Godunov” de Aleksandr Pușkin , unde, probabil, hotărâtoare la alegerea subiectului a fost posibilitatea de a îmbrăca actorii în vechi straie rusești. Dar acest film n-a reușit să-l termine și fragmente din el au fost prezentate sub denumirea „Scene din viața boierimii”. La fel, Drankov nu a părăsit ideea fotografierii unui film „de costum” și următorul a devenit subiectul cântecului „De pe insulă pe firul apei”, care, în variantă cinematografică s-a numit „Stenka Razin și prințesa” (sau „Volnița de jos”). Componența echipei de filmare era extrem de colorată: scenariul era scris de Vasilii Gonciarov, fost funcționar în departamentul căilor ferarate, regizorul, cunoscutul Vasilii Romașkov, operatorul însuși Drankov, iar actorii au devenit membrii trupei teatrale a Casei Poporului de la Petersburg. Compozitorul Mihail Ippolitov-Ivanov a scris partitura muzicii simfonice, special pentru prezentarea filmului. Filmările s-au petrecut pe malul lacului Razliv. Actorii, travestiți în costume teatrale, cu bărbi imense, lipite, gesticulând cu zel, exprimau pasiunile născute în jurul otomanului Stenka Razin din cauza prințesei persane. Așa cum era prevăzut subiectul piesei, totul se termină cu aruncarea prințesei „în valurile repezi”. Imaginile au fost titrate cu lungi explicații pentru lămurirea celor întâmplate. Întregul film a durat șapte minute și jumătate. Primul spectacol „Volnița de jos”, după o intensă reclamă, a avut loc pe 15 octombrie 1908 și a avut un mare succes, cu tot primitivismul vizibil al filmului.
După Drankov, la Moscova, începe să facă filme Aleksandr Hanjonkov. Apariția unui concurent a însemnat o surpriză neplăcută pentru Drankov, care încearcă din toate puterile să fie cel mai bun, să fie primul. Pe parcursul a zece ani, întrecerea dintre Drankov și Hanjonkov a devenit forța mobilizatoare a progresului cinematografului rusesc.
Cam pe la începutul anului 1916 la Petersburg existau deja 9 firme de producție a filmelor, 18 birouri care se ocupau cu lansări, funcționau 144 cinematografe, 30 dintre ele numai pe Nevskij Prospekt; totodată, erau deosebit de cunoscute cinematografele „Moulin-Rouge”, „Pariziana”, „Picadilli”. Filmul a devenit tot mai popular și profesionist – în producția de filme lucrau cei mai buni regizori ai vremii (B. Blagolin, A. Ciardîrin), operatorii (N. Kozlovski, A. Rîllo), au început să joace în filme cei mai buni actori de teatru (K. Varlamov, A. Vivienne, V. Davîdova, I. Iurev). În primii ani, subiectele de bază erau luate din literatura clasică rusă; astfel, au fost ecranizate pentru prima dată: „Dama de pică”, „Suflete moarte”, „Cuibul de nobili”, „Frații Karamazov” și chiar „Război și pace”. Treptat-treptat, a crescut numărul filmelor pe teme contemporane, în mare parte melodrame, drame despre jafuri tâlhărești, filme cu subiecte despre forțe supranaturale sau despre lumea de dincolo. Au apărut actori populari și îndrăgiți, precum: Ivan Mozjuhin și Vera Holodnaija.
Încă din anul 1908, inginerul Vladislav Karpinski și-a deschis propria firmă de producție a filmelor pe Kamennostrovskij Prospekt. Proprietarul și-a numit firma „Cinema-Omnium”; aici se scriau cronici, se făceau filme artistice, primite cu drag de publicul petersburghez. După schimbarea puterii politice în țară, toată proprietatea „Cinema-Omnium” a fost predată Comitetului de Film de la Petrograd. Peste câțiva ani, aici, pe Kamennostrovskij Prospect, în fosta grădină „Akvarium”, a fost creată o nouă fabrică de cinema, devenită mai târziu renumitul studio de cinema „LENFILM”!
