Scenariul „Hoffmanniana”, după viața și opera scriitorului romantic german E. T. A. Hoffman, a fost scris prima data de Tarkovski în anul 1974, în vară, și a fost o comandă din partea studiourile estone Tallinnfilm. Solicitarea a fost onorată de marele artist în speranța unei colaborări fructuoase, dar studioul s-a trezit în imposibilitatea de a găsi un regizor profesional să materializeze proiectul. Întrucât s-a dorit mult acest lucru, în anul 1976 este trimis la Moscova, unde majoritatea filmelor lui Tarkovski au fost filmate și aprobate, în speranța realizării în peliculă de însuși Tarkovski, doar că nici aici acest lucru nu s-a putut, nefiind aprobat de autoritățile sovietice. Peste 10 ani, în anul 1984, pe când Tarkovski se afla în Occident, a fost reluată această muncă grație prietenului Isa Olschan, regizor de film documentar, regizor de teatru și promotor de artă în Vest. Acesta l-a ajutat pe Tarkovski să aplice pentru o bursă la Departamentul de Schimb Academic German (DAAD), care asigura burse speciale și găzduire pentru artiștii străini ce doreau să lucreze în Berlinul de Vest. Tarkovski a aplicat pentru bursă în calitate de cetățean sovietic, pentru a lucra, a revizui și a finaliza scenariul „Hoffmanniana”. Viața lui Tarkovski în Occident, nedorită decât pentru lucru de acesta, aparent a fost una ce deschidea multe posibilități în țări diferite. Trei luni mai târziu, în luna iunie, aplicația a fost acceptată și Tarkovski a fost nevoit să se întoarcă în Berlinul de Vest pentru a depune textul scenariului final și alte acte. În introducerea „Hoffmannianei”, datată și semnată la 13 iunie 1984, Tarkovski declara: „Am scris Hoffmanniana cu mulți ani în urmă, dar acum nu mă mai mulțumește… Intenționez să schimb dialoguri și atmosfera unor scene în relație cu caracterul locațiilor descrise. Decizia de a face aceste schimbări a fost inspirată în timpul șederii mele în Germania, în primăvara acestui an.” Tarkovski a primit bursa pentru a lucra la scenariu și un apartament în oraș pentru șase luni. A sperat să fie un prim pas pozitiv în realizarea filmului său despre E. T. A. Hoffmann și a aplicat mai târziu pentru finanțarea filmului. Dar germanii s-au dovedit a nu fi interesați de filmul său… Comisia Federală Germană de Finanțare a Filmului a refuzat orice finanțare deoarece: „filmul nu este un succes comercial promițător!”
(Partea I, click aici.)
Nu, totul nu e atât de simplu, nepoate, mi-a spus bunicul, atunci când, noaptea târziu, stăteam la el lângă cămin, afundați în nefericirea ce s-a prăvălit peste casă.
– Nu a murit de moarte bună…
– De ce crezi asta?
– Dar ce a spus ieri despre nasul tău? – m-a întrebat bunicul în loc de răspuns.
Nu am răspuns nici eu. Ce puteam să zic… Să istorisesc povestioara în care nu ar fi crezut niciun om întreg la minte?
– Nu știu, am zis, nu am înțeles nimic. Mi se pare că nu doar eu, ci nimeni nu a înțeles nimic.
– Ar fi trebuit să plecăm, nepoate, dar mi se pare că în spatele acestui lucru se ascunde o poveste destul de murdară. Trebuie să aflu cum au stat lucrurile cu adevărat… Dar acum hai la somn! Căscând, s-a ridicat de pe fotoliu.
În acest moment am auzit de pe coridor foșnetul pașilor cuiva și un căscat.
– Șșșș… Bunicul a făcut un gest de avertizare și, sărind la ușă, a întredeschis-o încet. M-am apropiat de el și am privit. În adâncul coridorului am văzut o figură ce se îndepărta cu o lumânare în mână.