Prin forța împrejurărilor, Andrei Arsenievici stătea în gazdă la scenaristul Gheorghe Malarciuc în cartierul Râșcani (la Chișinău) și firește efectua o muncă minuțioasă și istovitoare pentru filmul „Serghei Lazo”. Gheorghe Malarciuc relatează: „Nu aș dori să-l supăr pe Sașa Gordon, regizorul filmlui, însă o să-mi exprim pentru prima oară gândul, recunoscând, că eficiența și contribuția lui Andrei Tarkovski în ultima etapă (o lună) au fost colosale. El a îndeplinit o imensă muncă de rutină, atât în timpul filmărilor, cât și la prima montare. Ne-a ajutat să găsim și finalul, am scris împreună câteva scene. Totodată a jucat rolul atamanului Bocikariov creând un erou viu, memorabil!
Expresivitatea și înverșunarea caracterului lui Bocikariov au fost sesizate și în timpul predării filmului conducerii Cinematografiei de Stat a URSS. Țin minte, că după vizionarea filmului careva dintre membrii comisiei a rostit caustic: – Ați văzut cu câtă plăcere împușcă Tarkovski puterea sovietică?! Ca și cum sângerosul ataman Bocikariov ar fi trebuit să împrăștie, să arunce ici și colo trandafiri în calea lui Serghei Lazo și nu să tragă în el de aproape!
Tarkovski însuși a filmat câteva scene, mai ales finalul a fost expresiv și strălucitor, a organizat conceptual filmului în varianta de lucru, conferindu-i unitate și un deosebit caracter artistic. Varianta lui Tarkovski avea 3000 metri și ca volum nu corespundea standardului de stat! Însă, el era neînduplecat. Mi-a spus odată, și nu a mai revenit: – Gata, George, nu mai scot nici un metru! Și nu și-a trădat principiile profesionale. În două-trei zile montorii, invitați de la Moscova, „au pieptănat” filmul reducându-l la formatul cerut! Astfel, ei l-au condamnat la mediocritate! Dacă rămânea varianta lui Tarkovski am fi avut o lucrare de artă egală cu talentul său genial!
Mai târziu m-am întâlnit rar cu Tarkovski. Uneori corespondam. Am primit din Japonia și o ilustrată, pe când turna acolo filmul „Solaris”. Păstrez o fotografie pe care mi-a dăruit-o cu dedicația: «Ca amintire dragului și minunatului George, despre chinurile îndurate la finalizarea lui Lazo – de la omul cu fața vicioasă. 23 iulie ’67. – A. Tarkovski». Așa îi ziceam în timpul filmărilor – „Omul cu fața vicioasă” – când se transfigura în aprigul ataman Bocikariov din final!”
Iată lucrurile se confirmă și în faptul că Andrei Arsenievici Tarkovski nu apare pe genericul filmului „lansat oficial”. Privind în urmă, punând cap la cap episoadele întâmplate, rolul atamanului Bocikariov („cel cu mănuși albe”) este surprinzător și pilduitor. Tarkovski venea aici după toate cele îndurate, cu ceva timp în urmă, pentru filmul capodoperă „Andrei Rubliov”!
