„Florile” de Marina Tarkovskaya

În anul de foamete 1946 o cunoștință a povestit mamei despre cum vecina sa câștiga destul de binișor din vânzarea de flori. Nu flori de grădină, nu! Pe atunci în jurul Moscovei tot pământul era folosit pentru cultivarea de legume, iar florile creșteau din belșug în pădure sau pe câmpuri. Și două veri la rând mama noastră s-a ocupat cu asta – ar părea o muncă poetică! Ca întotdeauna pentru mine și Andrei era închiriată o casă de vară, o parte dintr-o casă de lemn. De obicei mama venea la noi sâmbătă seara după serviciu. Așteptam ziua aceasta cu nerăbdare. În primul rând ni se făcea dor de ea, și cumva ne sălbăticeam într-o săptămână, iar în al doilea rând știam că ne va aduce ceva de mâncare!

Îmi amintesc drumul prăfuit care ducea la gara Petușki și pe care desenam cu un bețișor ce am vrea să mâncăm. Andrei a desenat o farfurie cu crupe de ovăz și un covrig. La gară ne duceam din timp și așteptam multe ore pe peronul gol, îngăduind să treacă tren după tren… Bucuria sosirii mamei era întunecată de trebuința de a culege flori. Of, cât de mult ne displăcea această ocupație! Una este să culegi un buchețel drăguț în timpul unei plimbări, și alta e „recoltarea masivă” pentru vânzare să poți trai! Mai mult, din cauza acestor flori, duminica mama trebuia să plece mai devreme ca să aibă timp să le vândă înainte de căderea serii! Apoi în ziua următoare, după sosirea mamei, mâncând în grabă, plecam din nou la treabă… „Lista roșie” încă nu fusese creată atunci; primăvara smulgeam flori de mălin și mărgăritare, vara diverse flori de câmp. Andrei ajuta mult doar la culesul florilor de mălin – ca o maimuță se cățăra în copaci și ajungea la cele mai frumoase și mai înalte ramuri! Eu și mama, de jos, îi spuneam pe care să o rupă, iar el ni le arunca de sus. Îl plictisea să culeagă alte flori, se văicărea și inventa tot felul de scuze ca să lenevească. Până la urmă mama se sătura să tot încerce să îl convingă și-l lăsa în pace. Pentru un timp rămânea prin preajmă și curăța de frunze crenguțe de alun și, mai apoi, tiptil, dispărea la râu să se scalde sau acasă să citească.