Am fost întrebată, nu de puține ori, de unde se trage neamul Tarkovski! Pentru început, trebuie să vă prezint două versiuni: una poloneză și una caucaziană. Cea caucaziană e un mit, chiar o provocare, o farsă! A apărut pentru că în Caucaz se află muntele Tarkitau și satul Tarki (în Republica Daghestan de astăzi), despre care a scris poetul Aleksandr Polejaev, exilat acolo. Odată a fost cineva la bunicul nostru, Aleksandr Karlovici Tarkovski (de pe linia tatălui) și i-a spus lui că trebuie să moștenească cirezile și minele de argint din Caucaz, așa pur și simplu datorită asemănării de nume! Bunicul nostru a refuzat propunerea! Era scenariul unui complot și a unora de a jefui?! Mai mult, după cercetări, bunicul era împotriva proprietății private și nu avea nicio legătură cu Caucazul!
Toți cei din neamul Tarkovski erau blonzi cu ochi albaștri – cu rădăcini slave pronunțate. La început, neamul se trage din Polonia, acolo familia „Tarkovski” e destul de răspândită. Spre exemplu, în filmul „Omul de marmură” (1977) a lui Andrzej Wajda găsim chiar numele unui actor: Michał Tarkowski (Mihail Tarkovski). Găsim chiar localitatea „Tarkow” în Polonia…
Când am conceput cartea mea de memorii am început cu colectarea materialelor. Câte ceva am găsit acasă în Rusia, câte ceva am căutat prin arhive străine: am fost în Ucraina, la Kirovograd, în locul natal al tatălui Arseni Aleksandrovici Tarkovski. Am reușit să găsesc multe dovezi conform cărora neamul nostru are rădăcină în Polonia. Există un document din secolul al XIX-lea, în care genealogia polonă este urmărită cu mare atenție. Un oarecare „Wacław Tarkowski” (Vaclav/Vatlav Tarkovski) a apărut la sfârșitul secolului al XVIII-lea în Rusia. La început Tarkovskienii au trăit în Vestul Ucrainei de astăzi, apoi în gubernia Jitomir, apoi în Elizavetgrad (acum, Kirovograd). Acest „Wacław Tarkowski” (Vaclav/Vatlav Tarkovski) provenea dintr-o familie nobilă cu ocupații specifice.
Trebuie să vă spun însă că bunica noastră, Maria Danilovna Racicovskaya, soția lui Aleksandr Karlovici Tarkovski, avea sânge românesc, era de la Iași, din România. Aspectul meu și al lui Andrei vorbesc despre faptul că sângele românesc s-a amestecat cu cel slav! Sunt foarte dezamăgită de faptul că prin cărți s-a răspândit versiunea „caucaziană” a originii neamului Tarkovski, care e cu desăvârșire nefondată.
Cândva, pe când Andrei era tânăr, fratele meu glumea cu „originea” asta „caucaziană”! Precis îi plăcea să folosească „exotismul” de dragul „intrigilor”! El avea niște glume ieșite din comun, desăvârșite în fantezie! Dar în niciun document nu există o confirmare a acestora.
În Kirovograd a fost casa Tarkovskilor, acum mutată – acolo a rămas doar clădirea băncii la care a lucrat Aleksandr Karlovici Tarkovski, bunicul nostru. Am aflat că el a învățat la școala din Elizavetgrad și că a fost eliminat de acolo cu mare scandal pentru că se spune a fost „nepoliticos” cu cadrele didactice! A terminat anii de școală în Melitopolsk. Ca elev, se delecta cu „ideile marxiste” – văzând bine ce se întâmplă în jur. Sigur, acum noi suntem cei care încercăm să denaturăm acea viață, dar revoluția nu s-a declanșat din nimic: erau multe lucruri nepotrivite, pe alocuri chiar criminale și mari lipsuri împotriva cărora oamenii se adunau pentru a lupta. Bunicul nostru a organizat cercul „Libertatea poporului” în Elizavetgrad. Pentru asta a plătit scump: trei ani a petrecut în închisori, apoi a fost exilat pentru alți cinci ani în estul Siberiei, în sătucul de graniță Tunka. Trebuie spus că bunicul nostru a scris poezie, a organizat și pus în scenă teatru, în ciuda faptului că a studiat facultatea de drept. A cunoscut multe limbi străine, a fost jurnalist și a profesat diverse activități, cum ar fi științele naturii. Întorcându-se din exil, se căsătorește cu Aleksandra Andreevna Sorokina. La scurt timp, aceasta moare din cauza unei boli, rămânând văduv! Cu siguranță a fost un moment extrem de greu pentru bunicul nostru. Și iată el se căsătorește a doua oară cu Maria Danilovna Racicovskaya, bunica noastră, care a venit în Elizavetgrad de la Iași, din Moldova, România, pentru a lucra ca profesoară. Bunica noastră a fost româncă, cunoaștea de asemenea multe limbi străine, printre care franceza, polona și germana. A predat timp de 20 de ani: la Chișinău, la Grigoriopol, la Dubăsari, la Elizavetgrad. Aici se întâlnește cu viitorul ei soț, Aleksandr Karlovici Tarkovski. Cei doi au avut trei prunci: pe Valeri (a murit în luptele date cu armatele țariste foarte tânăr), pe Leonilla (singura fată a familiei, decedată din cauza scarlatinei sau holerei la o vârstă fragedă) și pe Arseni (singurul moștenitor al familiei, tatăl meu și al lui Andrei și unul dintre cei mai mari poeți ruși). În familia noastră a curs sânge românesc și există sânge românesc și credem că merită aflate aceste lucruri peste timp!
