Emisiunea „Convieţuiri”, o agoră modernă în care fiecare comunitate deschide porţi ale dialogului, îşi expune arta şi filosofia de viaţă – se comunică, într-un cuvânt, pe sine. Emisiunea Convieţuiri, o replică dată neîncrederii şi prejudecăţilor, intoleranţei şi lipsei de comunicare. Sau o puteţi lua şi ca pe o invitaţie. Nu doar pentru a asista, ci şi pentru a participa la un spectacol al diversităţii culturale. – Monica Coman, jurnalist TVR+
Bună ziua, doamnelor și domnilor! Sunt Camelia Văcaru! Bun găsit la „Conviețuiri”!
Fiecare artist – spunea regizorul Andrei Tarkovski în timpul existenței sale pe pământ – găsește și lasă în urmă o parte din adevărul despre omenire. Întrebare este ce face omenirea cu acest adevăr? Cât de mult se mai vorbește astăzi de Tarkovski în Rusia, dar și în afara ei?! Cine îi mai caută filmele și cine mai vrea să afle cum arată sufletul, lentoarea și nemărginirea!
Astăzi la „Conviețuiri” vorbim despre Inițiativa Tarkovskiana, dar și despre singurul român care i-a luat un interviu celebrului Andrei Tarkovski!
„Pentru mine, cinematografia se situează undeva între muzică și poezie.” Iată ce spunea cândva regizorul rus Andrei Tarkovski. Cine a fost el cu adevărat și de ce este nevoie ca să-l înțelegi? E suficient să-i vezi filmele? Sau e nevoie să-i cunoști și pe cei care i-au fost aproape? Un răspuns inedit îl aflăm de la cel care a pus bazele Inițiativei Tarkovskiana, un proiect care ne aduce mai aproape de universul celebrului maestru al metaforei!
CAMELIA VĂCARU:
Da, filme, căutări, întrebări și metafore! Despre toate stăm de vorbă cu cel care a pus bazele Inițiativei Tarkovskiana, regizorul Ionuț Dumitrescu!
Bună ziuă! Bine ați revenit la „Conviețuiri”!
IONUȚ DUMITRESCU:
Bine v-am găsit! Mulțumesc pentru invitație!
CAMELIA VĂCARU:
Am urmărit împreună mai devreme imagini dintr-un film celebru a lui Tarkovski, „Andrei Rubliov”, un film important pentru că și anul 2016 este unul important și am să vă rog pe dvs. să ne dați mai multe detalii!
IONUȚ DUMITRESCU:
Da, se împlinesc 50 de ani de atunci! (De la realizare.) Personal, am o legătură cu acest film având în vedere interacțiunea mea la o vârstă destul de fragedă… Cu 10 ani în urmă mă întâneam cu acest film (implicit cu acest autor) și am fost realmente surprins – cum poate un autor să se ocupe și să dea în film pasaje din epistolele marilor apostoli ai lumii?! Vorbim de Sfântul Apostol Pavel! Pe mine m-a surprins, m-a șocat!
Am văzut filmul împreună cu o fată și, îndrăgostiți fiind așa amândoi, mi s-a părut foarte special acest film! Și iată de atunci am ajuns să caut, în primul rând, și să cercetez de-a lungul vremii, lucruri care m-au ajutat pe mine personal – felul meu de a gândi, felul meu de a vedea o lume… Sunt foarte bucuros că același lucru fac cei de vârsta de 20-25 de ani…
CAMELIA VĂCARU:
Asta înseamnă că până la urmă filmele lui Tarkovski te schimbă cumva!
IONUȚ DUMITRESCU:
Da, da!
Pe mine m-au ajutat!
CAMELIA VĂCARU:
Universul interior se schimbă atunci când intri în contact cu filmele lui, cu filosofia lui de viață, pentru că avea o întreagă filosofie de viață, dincolo de opera lui, dincolo de filmele sale, el avea o filosofie de viață – și ceva mai târziu în emisiune chiar o să vedem câteva imagini document cu Andrei Tarkovski!
Mi s-a părut foarte interesant ceea ce mi-ai spus de această primă întâlnire a ta cu Andrei Tarkovski, ai anticipat cumva curiozitatea mea de acum…
Ce se află de fapt în spatele acestei inițiative, care este motivația până la urmă? De ce Tarkovski? De ce „Tarkovskiana”?
IONUȚ DUMITRESCU:
În primul rând lipsește autorul Andrei Tarkovski din școlile de film. Nu e vorba doar de a vedea filme! E vorba de a afla idei, cuvinte care… Nu aș vrea să supăr pe autorii noștri contemporani, în prezent, dar ei neagă idei a unui mare artist! Iată, „Andrei Rubliov” e încă în viață după 50 de ani! Eu m-aș bucura ca filmele acelora să ajungă la vârsta asta!
CAMELIA VĂCARU:
Tarkovski a fost oricum un personaj controversat, el a plecat din Rusia în ultimă instanță…
IONUȚ DUMITRESCU:
În 1982 când s-a întâmplat lucru acesta, apoi la conferința de la Milano… (În 1984.) După episodul cu Serghei Bondarciuk, un alt regizor sovietic, care a venit special la Cannes ca să-i încurce filmul „Nostalgia” (1983) în așa fel încât el să fie cumva scos… Acest episod a fost ultima picătură pentru Andrei Tarkovski de a se hotărâ să părăsească definitiv URSS! El a cerut înainte de asta permisiunea de a lucra în Vest, în Occident, nimic mai mult! El nici nu s-a gândit vreodată ca va părăsi țara natală!
CAMELIA VĂCARU:
Există cumva o diferență între filmele făcute în țara natală și cele făcute în Vest, sunt 2 filme făcute acolo! Există diferențe?
IONUȚ DUMITRESCU:
Da, e foarte bună întrebarea, pentru că anumiți „specialiști” au văzut o „ruptură” între filmele făcute în Federația Rusă, URSS-ul de atunci și cele făcute în Italia, respectiv Suedia. Din punctul meu de vedere sunt la fel de bune și la fel de importante pentru că sunt adresate în primul rând Occidentului, Vestului!
CAMELIA VĂCARU:
Foarte important este și evenimentul din această perioadă, de la București! Sunt proiectate niște filme în capitală semnate de un regizor care i-a luat un interviu lui Andrei Tarkovski. Vorbim despre Nicolae Ghibu! Ar fi trebuit să fie aici astăzi alături de noi, ar fi trebuit să fie în România, numai că din cauza unor probleme de sănătate acest lucru nu s-a mai întâmplat! Gânduri bune! Suntem alături de el!
Care a fost drumul lui?
IONUȚ DUMITRESCU:
În primul rând, m-ar fi bucurat să fie alături de noi! Îmi pare rău că nu este, dar să-i dea Dumnezeu ani! Pe 19 noiembrie, acum, anul acesta, împlinește vârsta de 80 de ani!
CAMELIA VĂCARU:
80 de ani!
IONUȚ DUMITRESCU:
Nicolae Ghibu, student fiind la VGIK, întâlnirea aceea studențească, bravada aceea studențească între regizori, între viitori autori, iată s-a întâmplat atunci o legătură specială, nu una foarte apropiată, foarte-foarte apropiată, dar continuarea poveștii…
Deci, dacă mă întâlneam cu filmul „Andrei Rubliov”, cu mult timp în urmă, continuarea poveștii în 2014, când am întâlnit subiectul, interviul realizat de Nicolae Ghibu, intitulat „Viața se naște din lipsa armoniei…”, continua de fapt cu ce?! Cu episodul lui Andrei Tarkovski, după filmul „Andrei Rubliov” făcut, căci ajungea în Moldova, în Republica Moldova, la Chișinău, să lucreze! Sărăc lipit fiind!
CAMELIA VĂCARU:
Cu aripile frânte!
IONUȚ DUMITRESCU:
Cu aripile frânte! Da, așa cum s-a spus. Și iată continuarea poveștii!
Deci, în urmă cu 10 ani mă întâlneam cu filmul, eram un om care nu știam nimic de acest autor și iată după 10 ani – datorită căutărilor, datorită lucrurilor – ajung să-l întâlnesc pe acest om, să citesc interviul… Și, cu ocazia aceasta vreau să spun că interviul, amplu, va fi publicat pe site-ul nostru – care este în lucru în momentul acesta!
Nu vreau să supăr din nou cu ceva pe nimeni, revista Filmmenu a UNATC-ului, a universității de film, atunci, când am descoperit subiectul, în anul 2014, îmi răspunde după o lună de zile de la mesaj, să-mi spună: „Nu ne interesează!”
CAMELIA VĂCARU:
Bine, asta ar trebui să verificăm și noi, să avem o poziție oficială din partea UNATC-ului! Așa ar fi corect! Dar până una alta zic să aflăm mai multe despre Nicolae Ghibu, pentru că este el însuși un personaj și am să vă rog să rămâneți alături de mine!
Iar dvs. vă spun așa: La întâlnit pe Andrei Tarkovski într-un moment în care niciunul dintre ei nu bănuia ascensiunea celebrului maestru al metaforei! Așa cum bine ați aflat mai devreme! Au continuat să se vadă și să se înțeleagă nu doar prin cuvinte, ci si prin tăceri! Regizorul și scenaristul Nicolae Ghibu vorbește despre Tarkovski ca despre o oglindă în care se văd, copilării, nostalgii, sacrificii și mai ales idei, pe care fiecare le înțelege într-un fel aparte!
CAMELIA VĂCARU:
Da, Nicolae Ghibu! El însuși un personaj!
Vorbeam de filmele sale care se pot vedea în această perioadă la București. Ce filme? Unde? Când?
IONUȚ DUMITRESCU:
Păi, ieri a fost deja filmul lui de debut, ca scenarist și regizor, în „Fetișcana de pe remorcher”, făcut la Odessa, în 1965. Astăzi o să fie un film foarte special, „Jocul de-a moartea, sau Străinul”, 1991, făcut la Moldova-Film. Este un subiect actual datorită personajului – căpitanul Voicu se zbate într-o lume a minciunii, a corupției, a necinstei ș.a.m.d. Un subiect pe care îl cunoaștem foarte bine!
CAMELIA VĂCARU:
Actual!
IONUȚ DUMITRESCU:
Mâine va fi proiecția filmului „Andrei Rubliov” în regia lui Andrei Tarkovski, făcut la Mosfilm, la Moscova!
CAMELIA VĂCARU:
Unde sunt ele proiectate?
IONUȚ DUMITRESCU:
La Cinema Europa, în Calea Moșilor 127.
CAMELIA VĂCARU:
De la…
IONUȚ DUMITRESCU:
De la 18:30!
CAMELIA VĂCARU:
Așa că cei care ne urmăresc acum au cu siguranță timp să ajungă și la cinema!
Bănuiesc că există și bilet, nu?
IONUȚ DUMITRESCU:
Da, există intrare la Casa de bilete de acolo. Accesibil!
CAMELIA VĂCARU:
Accesibil!
IONUȚ DUMITRESCU:
Poimâine va fi filmul „Sacrificiul”, 1986. Ultimul film al lui Andrei Tarkovski făcut în Suedia. Filme foarte speciale, foarte serioase, foarte actuale.
Foarte, foarte actual „Sacrificiul”, având în vedere subiectele lumii și în ce stare se pot găsi personajele chiar și în fața unui ecran! Mă refer la nivel interior când zic asta!
Și, în ultima seară, un alt film al domnului Ghibu, la fel de special, „Sunt oare vinovată…”, 1992, tot produs la Moldova-Film. Mi-ar fi plăcut ca domnul Ghibu să vorbească despre filmele dânsului, dar poate…
CAMELIA VĂCARU:
Poate data viitoare cu proximul eveniment pe care îl veți organiza va putea să fie aici!
IONUȚ DUMITRESCU:
Cine știe, să dea Dumnezeu!
CAMELIA VĂCARU:
Foarte multe filme așadar în această perioadă! Eram foarte curioasă, apropo de cinematografia din Republica Moldova, pentru că iată am vorbit despre Nicolae Ghibu, cum ar putea fi definită acum? Dacă ați mai povestit despre acest lucru, pentru că știu că până în anii ’40 nu se putea vorbi despre o industrie cinematografică în Republica Moldova, filmele, documentarele erau făcute aici la București…
IONUȚ DUMITRESCU:
Da, da! Așa cum am aflat și eu, veneau aici să producă filme…
CAMELIA VĂCARU:
Cum este acum?
IONUȚ DUMITRESCU:
Dacă mă întrebați pe mine – cum este acolo… Eu nu am să vă spun un cuvânt… Știți, e situația similară cu ce este în România! Poate chiar mai grav, cine știe!
CAMELIA VĂCARU:
Poate chiar mai grav!
IONUȚ DUMITRESCU:
Din punctul meu de vedere, se face un apel către filmul vechi produs la Moldova-Film, așa cum și aici în România se tot încearcă o aducere în prim-plan a filmelor care s-au produs în altă epocă!
CAMELIA VĂCARU:
Apropo de filmele vechi, l-am urmărit împreună pe Nicolae Ghibu și spunea el acolo că Tarkovski nu va fi niciodată pe deplin înțeles, cel puțin asta crede el, și că fiecare generație îl va înțelege în felul său, dacă îl va înțelege! Ce părere aveți?
IONUȚ DUMITRESCU:
Mulțumesc pentru întrebare! Mă pune în situația de a spune următorul lucru: Cum poți să cunoști pe un om, indiferent că este artist sau medic, sau inginer, dacă nu începi să afli cuvintele lui, opera lui, sau produsul muncii sale, și te apuci doar așa din auzite, să spunem…
Andrei Tarkovski la nivel înalt nu este înțeles! Păcat! Păcat, pentru că ideile sale ar trebui cunoscute zilnic… Și pe lângă el, mai sunt și alți autori, cum este Robert Bresson! Poate unul dintre cei mai mari autori ai Franței și ai lumii!
CAMELIA VĂCARU:
Care iarăși ar trebui…
IONUȚ DUMITRESCU:
Da, ar trebui citiți din scoarță în scoarță! Mai ales pentru…
CAMELIA VĂCARU:
Trebuie să fim atenți, să ciulim urechile, nu?! Și să deschidem larg ochii atunci când este cazul! Iar acum este un astfel de moment! Am să vă rog, din nou, să rămâneți alături de mine, iar dvs. vă spun așa: Nicolae Ghibu, singurul român care i-a luat un amplu interviu lui Andrei Tarkovski ne-a dezvăluit în reportajul de mai devreme cum s-a apropiat de marele artist rus și de opera sa. Este momentul acum să vedem câteva imagini document cu însuși Andrei Tarkovski! Cel care spunea cu încredere că „e mult mai ușor să placi, decât să nu placi și important este să nu placi!” De ce? Aflați chiar acum!
CAMELIA VĂCARU:
Da! Important este să nu placi, spunea Andrei Tarkovski! Cu toate acestea nouă ne place, unde ne încadrăm?!
IONUȚ DUMITRESCU:
Dacă vorbim de acești mari autori – mie unul mi-au plăcut pe când nu știam nimic de ei! Acum, dacă vorbim de autorii aceia care fac opusul acestora, adică se compromit, să vorbim direct, va fi nu doar insucces, dar nu vor rămâne în istorie.
CAMELIA VĂCARU:
Important este cumva să vorbești despre tine, pentru că tot Andrei Tarkovski spunea că – tu ca artist ai acest dar de a lasă cumva în urmă o parte din adevărul civilizației, o parte din adevărul omenirii atâta vreme cât tu îți urmezi drumul. Dacă dai publicul ceea ce cere s-ar putea să nu iasă bine! Cam aceeași poveste este și în televiziune, deși audiențele ne arată o explozie dacă dăm publicului circ și pâine, dar nu așa se face educație!
IONUȚ DUMITRESCU:
Andrei Tarkovski spunea la un moment dat o idee – dacă am vedem munții, formele de relief, și șesul, ne-am da seama că munții sunt mult mai puțini decât șesul… Din punctul lui de vedere ca artist spunea următorul lucru – mă interesează să ridic nivelul spectatorilor, oamenilor, nu să mă cobor la nivelul acelora! Iată responsabilitate morală, etică, în sens spiritual, căci până la urmă arta, la cel mai înalt nivel, acolo urcă!
CAMELIA VĂCARU:
Exact! Despre asta este vorba!
IONUȚ DUMITRESCU:
Acolo ajunge!
CAMELIA VĂCARU:
Mă gândeam totuși, căci s-a spus despre opera lui Tarkovski, că era cumva un fel de metaforă și că era foarte foarte greu să faci film, să faci artă în URSS, iar mesajele lui erau cumva o critică adusă sistemului, o critică adusă într-un fel aparte – asta spun unii – însă filmele lui sunt despre sufletul omului!? Este cu totul altceva?
IONUȚ DUMITRESCU:
Cei care adresează astfel de lucruri am impresia că se scaldă în niște ideologii și nu văd omul, nu vă chipul său, nu văd sufletul său care nu are nici culoare politică, nici ideologie, nici steag, nici ce însemnă din „lumea aceasta”. De fapt, când zic „din lumea aceasta”, mă refer oricum la lucrurile care se duc, care nu rămân!
CAMELIA VĂCARU:
Inițiativa Tarkovskiana sper să rămână! Și pentru că ne apropiem de finalul discuției noastre aș vrea să concluzionăm cumva discuția – ceea ce ați vrea să faceți de acum înainte!? Pentru că nu vă opriți aici!
IONUȚ DUMITRESCU:
Da, am proiecte foarte serioase cu Inițiativa Tarkovskiana! În primul rând să le împărtășim – de la cel mai mic până la cel mai mare – oamenilor, povești, spuse nu de ziaristul „cutărică” și mai știu eu cine, ci de oameni din familia lui Tarkovski, Andrei Tarkovski însuși să vorbească despre lucrurile acestea, să se cunoască mai bine ca să nu mai auzim tot felul de prostii spuse! Fie pe bloguri, fie prin ziare, pentru că – eu nu dau nume acum, în momentul acesta – este păgubos! Nu pentru mine, pentru că eu totuși am ajuns la o înțelegere a lucrurilor, ci pentru aceia care pun problema în acest fel!
CAMELIA VĂCARU:
Important este să știm unde să căutăm! Inițiativa Tarkovskiana face puțină lumină!
IONUȚ DUMITRESCU:
Mă străduiesc!
Mă străduiesc pentru generațiile care vin din urmă, să se întâlnească cu acest conținut și, vreau să mulțumesc cu această ocazie tuturor celor care mi s-au alăturat, voluntari care și-au dat seama că este ceva autentic în povestea asta! Și, mă bucur!
Eu mă bucur!
CAMELIA VĂCARU:
Și eu mă bucur!
Cu siguranță și în decembrie veți mai organiza ceva – se împlinesc 30 de ani de la dispariția lui Tarkovski…
IONUȚ DUMITRESCU:
Nu am comemorat niciodată ziua plecării lui Andrei Tarkovski din lumea aceasta… O pot face alții! Pentru mine el… Iată noi ne-am întâlnit în ziua aceasta de noiembrie care nu are vreo legătură… Mâine la fel, poimâine la fel, ș.a.m.d.
CAMELIA VĂCARU:
Sunt mai importante filmele, mai importantă moștenirea?! Mai important „viul” acela care rămâne?!
IONUȚ DUMITRESCU:
Da, Andrei Tarkovski spunea la un moment dat – dacă eu am ajuns să mă fac cu ceva de folos semenilor, însemnă că misiunea mea a fost îndeplinită!
CAMELIA VĂCARU:
Vă mulțumesc, domnule Dumitrescu! Pentru misiunea care iată o aveți dvs. aici în România!
Și vă mai așteptăm!
IONUȚ DUMITRESCU:
Și eu vă mulțumesc!
Mulțumesc!
