Se spune că Tarkovski a filmat îndelung filmele sale și tocmai de aceea sunt atât de puține. Asta nu e întru-totul adevărat. „Copilăria lui Ivan” (1962) a apărut într-un timp record pentru cinematografie. Direct din camerele de montaj a fost lansat la Festivalul de Film de la Veneția. A primit premiul cel mai înalt.
La fel de rapid a fost filmat „Andrei Rubliov” (1966). Dar aici a început lupta funcționarilor Centrului National al Cinematografiei și a șefului din Departamentul Culturii Comitetului Central al Partidului Comunist și al Statelor Comuniste cu regizorii „independenți” și „rebeli” și cu intenția acestora de a crea direcții inovatoare în cinematografie. Prima victimă a fost Tarkovski, iar „Rubliov” a rămas pe raft până în 1971.
De asemenea, se spune că sistemul birocratic îi punea „bețe în roate” lui Andrei. El însuși menționează acest lucru într-o scrisoare adresată tatălui său. Sistemul birocratic într-adevăr îl încurca. A fost nevoie de mult timp, îndeosebi pentru aprobarea scenariilor. Filmele ca atare le-a regizat într-un mod profesionist și rapid, cu condiția unei pregătiri bune. L-a ajutat stilul filmărilor cu pasaje lungi. Îi dădea posibilitatea să se pregătească minuțios și să facă o repetiție, după care se filma un plan de 100-200 de metri, lungime. Grupul său niciodată nu rămânea în urmă, dimpotrivă, își depășea planul. Totuși când se ajungea la predarea filmului, de regulă, se lungea toată treaba. Uneori pentru un timp îndelungat, chiar și pentru câțiva ani.
Nu m-am lenevit și, examinând documentele corespunzătoare, am calculat durata lucrului lui Tarkovski asupra filmelor. Poate pentru unii este o temă plictisitoare, dar pentru profesionaliști va fi interesantă.
Lucrul asupra filmul „Solaris” (1972) a ținut 3 ani, mai precis 3 ani și 4 luni, și s-a desfășurat treptat în următorul fel. De la depunerea cererii pentru scenariu (18 decembrie 1968) până la confirmarea scenariului literar și permisiunea de a începe lucrul (3 martie 1970) au trecut 1 an și 4 luni, deși autorilor scenariului nu le-a luat mai mult de 3-4 luni să îl scrie. Restul timpului s-a scurs pe discuțiile în jurul variantelor și pe definitivarea corecturilor cu autorul romanului Stanislav Lem. Mult (în mod intenționat) a durat trecerea documentelor prin instanțele întortocheatului Centru Național al Cinematografiei. Conform regulilor de atunci, trebuia să se prezinte un teanc de hârtii absolut inutile, din punctul de vedere al bunului simț, inclusiv recomandarea. Apropo, în recomandarea lui Andrei scrie: „căsătorit, stabil mental”. Realizarea filmului a mai durat alți doi ani: prelucrarea regizorală, perioada de pregătire, filmarea, sonorizarea, montajul și multiplele predări ale variantelor completate și modificate. Abia în anul 1972 s-a încheiat lucrul asupra filmului, iar data oficială a predării acestuia, conform hârtiilor de la Centrul Național al Cinematografiei a fost 11 aprilie 1972. În totalitate, 3 ani, 4 luni și 5 zile.
S-ar părea că, conform documentelor, la filmul „Oglinda” (1974) s-a lucrat o perioadă relativ scurtă de timp, doar 2 ani și o lună (în comparație, de obicei regizarea unui film cu un singur episod dura nu mai mult de 1 an). Lucrul asupra acestui film sacru a început aproape imediat după „Solaris” – în urma succesului, „superiorii milostivi” i-au permis lui Andrei să lucreze la un proiect vechi. Co-autorul lui Andrei, scenaristul Aleksandr Mișarin, jubila, însă era clar că trebuia să facă o a doua variantă a scenariului despre care se spunea în hotărârea redactorilor de la „Goskino”. Înșiși autorii înțelegeau că cei 4 ani care au trecut nu puteau să nu influențeze concepția viitorului film. Scenariul a fost rescris practic în totalitate, însa Andrei a respectat termenii planificați. Chinurile ce urmau pentru acest film sunt bine cunoscute…
Lucrul asupra „Călăuzei” (1979) a durat aproape 3 ani și jumătate, dintre care jumătate de an a luat elaborarea scenariului. A urmat apoi o serie de evenimente neașteptate și puțin plăcute pentru film – cutremurul la Izfora, care a schimbat locul și graficul filmării, defectul materialului filmat din cauza calității proaste a peliculei și schimbarea operatorilor și a directorilor de imagine. Ca rezultat, pentru Andrei, a survenit o gravă problemă de sănătate, un microinfarct în aprilie 1978.
