Andrei Tarkovski: „Un mare artist este capabil să facă capodopere, să perceapă lumea cu bucurie sau cu durere și suferință.”

Domnule Andrei Arsenievici, pentru început aș dori să ne spuneți cum interpretați întrebările: „Cum ați abordat tema istorică în filmul dvs. Andrei Rubliov; care au fost ideile dvs. despre un film istoric; ce concepție istorică ați adoptat?”

Să vă spun sincer când sunt întrebat astfel mă simt incomod. Nu vreau să împart filmul în „genuri” pentru că acesta a fuzionat într-atât cu experiența telespectatorului încât nu poate fi fragmentat. Sensul filmului și popularitatea sa colosală se bazează pe faptul că spectatorul caută în film experiență nemaiîntâlnită, ca să spunem așa. Eu nu vorbesc de lipsa experienței de viață, doar de faptul că epoca noastră oferă o cantitate atât de mare de informații, iar oamenii sunt atât de ocupați încât nu au timp uneori chiar să afle ceea ce îi înconjoară în viața de zi cu zi. Sarcina filmului este de a înlocui această lipsă de experiență, de trăiri. Dacă e să vorbim sincer și deschis, suntem în fața unei sarcini foarte serioase și profunde, aceea de a nu înșela niciodată spectatorul. Chiar dacă acest spectator merge să privească filme pe deplin comerciale, aceasta nu înseamnă că place. Poate că nici măcar nu știe ce-l atrage la acele filme. Cred mai degrabă că acesta este atras de nevoia de cunoaștere, dorința de a auzi întrebări pe care și le pun contemporanii săi și aspirația de a participa la soluționarea problemelor pentru care el nu are timp în viața cotidiană.

În ceea ce privește filmul nostru, Andrei Rubliov, ca artist contemporan am făcut în mod natural un film despre problemele care se referă la noi. Nu aș putea numi pe cineva artist, indiferent dacă acesta pictează sau face filme, scrie poezie sau face mulaje de sculptură care ar aspira să restabilească trecutul și să rămână în limitele istoriografiei. Să ne referim la William Shakespeare, Aleksandr Pușkin sau Lev Tolstoi. Toți aceștia au fost preocupați în totalitate de problemele contemporane lor atunci când au scris despre Iulius Cezar, Boris Godunov sau Război și pace. Același lucru este valabil și referitor la noi. Desigur, am adunat materiale, am citit multe surse, lucrări istorice și istoriografice. Și noi ne-am bazat pe cronici la studii de artă pe care istoricii le-au dedicat lui Rubliov și contemporanilor săi și pe tot ce am putut citi despre acea epocă. Și totuși ne-am interesat și de alte probleme.

Prima ar fi rolul artistului în societate. Am vrut ca spectatorul să plece de la film cu ideea că artistul este conștiința societății însăși, cea mai sensibilă persoană, cel mai receptiv la ceea ce se întâmplă în jurul lui. Un mare artist este capabil să facă capodopere, pentru că este capabil să-i vadă mai bine pe ceilalți, să perceapă lumea cu bucurie sau cu durere și suferință. Pentru noi, Rubliov, a fost un astfel de artist.