În interviul captivant ce urmează, Andrei Tarkovski, renumitul și marele regizor, dezvăluie esența filosofiei sale artistice și viziunea sa unică. Motivat de capacitatea filmului de a exprima viața reală, Tarkovski explică alegerea sa de a deveni regizor. Cu toate acestea, el își exprimă și regretul pentru renunțarea la muzică, considerând-o o mare greșală. Tarkovski subliniază importanța integrității personale în operele sale, precum „Andrei Rubliov” și „Solaris”, care explorează dilemele eroilor săi în fața adversităților. El critică comercializarea artei și subliniază angajamentul artistului față de public și valorile sale personale. Dialogul avut cu genialul Tarkovski oferă o incursiune captivantă în mintea și sufletul unuia dintre cei mai influenți regizori ai tuturor timpurilor.
Domnule Andrei Tarkovski, acum sunteți în vârstă de patruzeci și unu de ani. Tatăl dvs. este un poet renumit. V-ați dedicat atenția muzicii și picturii, înaintea filmului. De ce ați ales tocmai filmul?
Este dificil să spun de ce… Poate a fost pură coincidență. Pentru a răspunde acestei întrebări mai precis, mi s-a părut că filmul se confruntă cu forme, cu viața reală, și operează cu acestea. Așa se spune că formele fac parte din viața de zi cu zi. Munca unui regizor de film îmi amintește, în esență, de actul creației, care este legat de nașterea unei ființe, cu viața care se va derula pe ecran. Desigur, profesia de regizor cere responsabilitate morală pentru creație, o responsabilitate pe care o simțim strâns legată de propriul comportament în viață. Acesta este un simț al unui tip special de responsabilitate, și, pentru mine, această muncă îmi pare extraordinar de interesantă.