Andrei Tarkovski: „Mă încadrez în zona filmului poetic...”

A re 30 de ani. S-a născut pe malul Volgăi, dar familia sa provine de la Moscova. O familie de poeți și intelectuali, preocupați de muzică și pictură. Poate fi încadrat la ceea ce numim „noul val sovietic”.

Domnule Tarkovski, cum a luat naștere preocuparea Dvs. pentru cinematografie? După ce o vreme am studiat problemele cu care se confruntă civilizația răsăriteană, am întreprins timp de doi ani cercetări geologice în Siberia, urmând ca apoi să revin la Moscova. Aici m-am înscris la Institutul de Stat al Cinematografiei, iar profesorul meu a fost regizorul Mihail Ilici Romm. Am finalizat studiile în 1961. Regizasem deja două scurtmetraje, unul dintre ele fiind Compresorul și vioara . A fost o inițiere în eclectism înainte să ajung să lucrez la Studiourile Mosfilm și să regizez noul film Copilăria lui Ivan .

Ce mesaj ați dorit să transmiteți prin intermediului filmului Copilăria lui Ivan ?

Dorința mea a fost să împărtășesc oroarea față de război. Am ales tema copilăriei pentru că se află într-un contrast măreț cu acesta. Pelicula nu are „acțiune”, ci se clădește în jurul opoziției dintre război și sentimentele unui copil a cărui familie a fost ucisă în totalitate. Îl găsim la începutul filmului chiar în toiul războiului.

Se regăsește în această operă de artă o parte din experiența Dvs. din timpul războiului?

Nu, chiar deloc. Eram prea tânăr în perioada când a avut loc. Ceea ce am transpus, însă, sunt sentimentele pe care le-am trăit, deoarece suntem incapabili să uităm acest război.

Care au fost condițiile de filmare?

În vara anului 1961 am filmat timp de 4 luni, urmând ca apoi să dedic încă 2 luni montajului. Este un film de buget mediu care a costat 2,5 milioane ruble. (Aprox. 33.000$ în anul 2021.)

Considerați că vă încadrați în rândul regizorilor de filme care fac parte din „noul val sovietic”?

Este posibil, dar nu sunt de acord cu aceste generalizări.

Îmi displac și mie la fel de mult, dar încerc să vă situez undeva în curentul producțiilor sovietice. Puteți să-mi spuneți ce reprezintă cinematografia rusească pentru Dvs. Vă simțiți conectat cu aceasta?

În prezent, în URSS există tendințe diferite care bătătoresc drumuri la fel de diferite, fără ca acestea să aducă supărări prea mari de o parte sau alta. Acest lucru îmi permite totuși să mă poziționez undeva.

Există, de exemplu, așa-numita „tendință Gherasimov” care încearcă să exprime „adevărul” despre viață. Influența acesteia este majoră și are mulți adepți. Au început să se afirme și alte două tendințe care se doresc a fi mai moderne. Una dintre ele originează în anii ’30, dar a început să se dezvolte liber și să depășească orice constrângere abia după cel de-al XX-lea Congres al Partidului Comunist. Care sunt, așadar, aceste două tendințe? Pe de o parte vorbim despre „filmul poetic”, reprezentat cel mai bine de filmele Balada unui soldat de Grigori Ciuhrai și Omul merge după soare de Mihail Kalik, care poate fi comparat cu filmul Balonul Roșu de Albert Lamorisse, dar care este, în opinia mea, mult mai reușit.

Așadar, cred că mă încadrez în zona „filmului poetic”, pentru că filmele mele nu urmează un plan narativ strict și nu exprimă puternice conexiuni logice. Mai mult, nu încerc să caut justificări și explicații pentru faptele protagoniștilor. Unul dintre motivele pentru care m-am implicat în arta cinematografică este faptul că am văzut prea multe filme care nu se ridicau la nivelul a ceea ce mi-aș fi dorit de la acest tip de limbaj artistic.

De cealaltă parte, se situează ceea ce numim „filmul intelectual”, reprezentat de regizorul Mihail Romm. În ciuda faptului că a fost profesorul meu, nu am o părere despre acest tip de limbaj întrucât nu îl înțeleg. Deși este prin definiție intelectual, în ceea ce mă privește consider că arta în general, și filmul mai ales, trebuie să transmită emoție mai presus de orice și să se adreseze inimii.

Considerați că poezia și cinematografia modernă se dezvoltă împreună în Rusia?

Nu cred că acest lucru este posibil, întrucât poezia sovietică se dezvoltă pe un fundament diferit de cel al artei cinematografice. Cu toate acestea, ele au multe elemente comune și artiștii care le reprezintă sunt de aproximativ aceeași vârstă. În ceea ce mă privește, de exemplu, sunt de părere că poetul Evghenii Evtușenko ar trebui să-și exprime ideile mai direct și cu mai multă emoție. Nu știu care ar fi rezultatul unei astfel de abordări, dar înclin spre mai mult sentiment și trăire. Prefer o exprimare mai concretă, caracterizată de concizie, în defavoarea pretențiozității.

Este adevărat că URSS-ul trece în prezent printr-o perioadă de criză în ceea ce privește filmul?

În mod cert, nu. Cinematografele sunt pline la toate proiecțiile și simțim nevoia suplimentării numărului de săli. Unul dintre motivele pentru care nu există o astfel de criză este lipsa concurenței din partea televiziunii. Destinația televiziunii este diferită, și mai puțin importantă decât cea a filmului. Cu siguranță televiziunea nu și-a descoperit încă menirea.

Știu că lucrați la un nou film, cu permisiunea Dvs. aș dori să vă întreb dacă ne puteți spune ceva despre acesta?

Da, sigur. Este un film despre Andrei Rubliov, un pictor iconar care a trăit în secolul al XV-lea. Din păcate, nu există documente despre viața sa, dar s-au păstrat câteva dintre lucrările sale. Una dintre acestea, Trinitatea , care se poate găsi și vedea la Moscova, la Galeriile Tretiakov, mi-a inspirat acest film. Contemplând această icoană, am reușit să-mi imaginez cum era viața în acele vremuri dificile din timpul domniei prințului Dmitri Donskoi.

Nu mi-am propus să realizez un film istoric, ci să subliniez talentul unui pictor ale cărui lucrări au dobândit o importanță majoră în timp. Mă străduiesc să eternizez lucrurile pe care timpul le-ar putea distruge, să accentuez relația dintre timp și artist, respectiv felul în care cineva, pornind de la o idee a Trinității , a reușit să ne ghideze spre a simți fraternitatea umană. Cu toate acestea, nu-mi permit să uit nici măcar pentru o clipă realitatea.

NOTĂ: Din Arhiva Inițiativei Tarkovskiana. Reproducerea parțială sau integrală, multiplicarea prin orice mijloace și sub orice formă, punerea la dispoziție publică (print și online) în scopuri comerciale sau de altă natură, precum și alte fapte similar săvârșite fără permisiunea scrisă a Inițiativei Tarkovskiana asupra conținutului, reprezintă o încălcare a legislației cu privire la protecția proprietății intelectuale și se pedepsește penal sau civil, în conformitate cu legile în vigoare.

Andrei Tarkovski: „Mă încadrez în zona filmului poetic…”

Din „Les Lettres Françaises”, nr. 943, 13-19 Septembrie 1962. Interviu realizat de Patrick Bureau. Traducere din limba franceză.

Comentarii 1

Leave a Reply Cancel reply

„Solaris” (1972), Regia: Andrei Tarkovski

„Andrei Rubliov” (1966), Regia: Andrei Tarkovski

„Copilăria lui Ivan” (1962), Regia: Andrei Tarkovski

„Compresorul și vioara” (1960), Regia: Andrei Tarkovski

„Sacrificiul” (1986), Regia: Andrei Tarkovski

„Boris Godunov” (1983), Regia: Andrei Tarkovski

„Nostalgia” (1983), Regia: Andrei Tarkovski

„Timpul călătoriei” (1983), Regia: Andrei Tarkovski, Tonino Guerra

Facebook

Despre Andrei Tarkovski

CELE MAI IMPORTANTE MOMENTE DIN VIAȚA ȘI OPERA MARELUI ARTIST ANDREI TARKOVSKI SUNT PE WEBSITE

Recomandări diverse

Legături

Info pe scurt

Bine ai venit!

Creează un cont nou

Recuperați parola

Doriți să deblocați acest articol?

Sunteți sigur că doriți să anulați abonamentul?